marți, 15 iunie 2010
luni, 14 iunie 2010
La zi
De învăţat nu prea mai am chef, mi-am stors destul creierii cu Blaga şi Arghezi. Aşa că postez două dintre impresiile mele de peste weekend. Alles so...
1. Din dorinţa arzătoare de a-mi recăpăta cheful de viaţă ca să mi-l pot trânti înapoi cu tocitul, am căutat o comedie bună prin trailerele de pe Youtube, ca tot omul, şi am găsit 'Couples retreat'. Nu ştiu cum o fi tradus în română. Pot să spun că a fost fenomenal, am râs pe leşinate, şi are o logică foarte interesantă! Jean Reno a fost magistral, un fel de Robert de Niro, variantă franţuzească. Pentru o porţie sănătoasă de râs, cu totul recomandabil. Şi 'A guy thing' promite, în mare parte graţie Juliei Stiles. Asta şi Woody Harrelson, joacă odată la 5 ani, da' bine.
2. V-aţi întrebat vreodată dacă e posibil să faci un dublu pleonasm? Da, s-a ajuns şi aici, şi pentru asta trebuie să mulţumim măritului Yahoo Messenger, datorită căruia prostia ''se dezbracă şi dă şi la alţii, să ajungă la toată lumea''. Pe 'mess' am văzut minunăţia, la statusul cuiva: ''DND nu deranjaţi doar o singură excepţie''. Nu serios? Să mori tu? Ca o reacţie la celebrul LOL, pot să spun COL, CRYING out loud...
1. Din dorinţa arzătoare de a-mi recăpăta cheful de viaţă ca să mi-l pot trânti înapoi cu tocitul, am căutat o comedie bună prin trailerele de pe Youtube, ca tot omul, şi am găsit 'Couples retreat'. Nu ştiu cum o fi tradus în română. Pot să spun că a fost fenomenal, am râs pe leşinate, şi are o logică foarte interesantă! Jean Reno a fost magistral, un fel de Robert de Niro, variantă franţuzească. Pentru o porţie sănătoasă de râs, cu totul recomandabil. Şi 'A guy thing' promite, în mare parte graţie Juliei Stiles. Asta şi Woody Harrelson, joacă odată la 5 ani, da' bine.
2. V-aţi întrebat vreodată dacă e posibil să faci un dublu pleonasm? Da, s-a ajuns şi aici, şi pentru asta trebuie să mulţumim măritului Yahoo Messenger, datorită căruia prostia ''se dezbracă şi dă şi la alţii, să ajungă la toată lumea''. Pe 'mess' am văzut minunăţia, la statusul cuiva: ''DND nu deranjaţi doar o singură excepţie''. Nu serios? Să mori tu? Ca o reacţie la celebrul LOL, pot să spun COL, CRYING out loud...
sâmbătă, 12 iunie 2010
Boom de ya da Boom de ya da Boom de ya da Boom de ya da
N-am innebunit, nu inca... dar e atat de simpatic cantecul, ca n-am putut rezista sa nu-l postez. Poate unii dintre voi il stiu, eu, in schimb, aflu mereu ultima. My bad!
joi, 10 iunie 2010
Muzica naturii (pompos şi preţios, dar nu m-am putut gândi la altceva)
Am numit post-ul astfel pentru că mi s-a părut că pânza seamănă cu un CD. Vouă nu?
N.B: Eu nu pretind că mă pricep la făcut poze, dar ce-i frumos, şi lui Dumnezeu îi place. Şi la pictat sau desenat nici atât nu pricep, aşa că vă torturez cu poze.
miercuri, 9 iunie 2010
Head over Heels şi Buena Vista Social Club
Head over Heels e un film din 2001, ceea ce explică faptul că personajele-modele din film poartă pene şi pantaloni din imitaţie de piele... Dacă vă uitaţi la trailer, veţi spune, în primă fază, că e stupid, dar mie mi s-a părut suficient de ironic, mai ales dacă aveţi răbdare la replici. Samples:
Lisa: Look busy.
Amanda: I've got the runs. I mean, I've got to run.
Amanda: Why are you talking to your therapist about me?
Roxana: [underneath Holly] Oh. You borrowed my panties again.
Roxana: Isn't that the new CK girl?
Amanda: I've got the runs. I mean, I've got to run.
Jade: She says I talk too much about myself.
Roxana: Isn't that the new CK girl?
Jade: Uh-huh. She's cute.
Holly: You know, I heard they gave here eleven million dollars.
Amanda: She looks fourteen, though.
Holly: Hello?
Roxana, Jade, Holly: She's twelve.
Holly: You know, I heard they gave here eleven million dollars.
Amanda: She looks fourteen, though.
Holly: Hello?
Roxana, Jade, Holly: She's twelve.
Holly: How much room do you need to sleep? But shoes, they need their space
Cred că v-aţi făcut o idee. Cât despre Buena Vista Social Club, am citit în câteva rânduri despre ei şi despre cum se înghesuiau ''vedetele'' noastre la concertele lor şi mi-am zis nu, chiar nu vreau să ştiu de aşa ceva. Dar sunt magici, am dat azi peste ei din întâmplare şi sunt geniali. Chan Chan e genială. Şi puteţi să căutaţi şi cover-uri după Clocks (Coldplay) şi She will be loved (Maroon 5, despre care n-am auzit de ceva vreme).
Later edit: ştiţi că am zis cum Google a dat eroare când am căutat poze cu Lady Caca (copyright Dudu). E, s-a blocat şi la Pitbull, pe Youtube, la I know you want me. Dar părerea mea e că e prea bună melodia ca să nu se emoţioneze şi să se precipite până şi platforma Youtube... citez din clasicul Johnny Bravo: SASSY! Şi e chiar culmea, dacă stau să mă gândesc, pentru că e jignitoare la adresa femeilor, dar nu mă pot abţine...
marți, 8 iunie 2010
Miusic. Again.
Ok, a trecut cursul festiv, don't really wanna talk about it because căci a făcut ce a făcut cine a făcut şi tot pupincurist a ieşit. Şi Marylou, ce ipocrită. În fine, nu vreau să vorbesc mai pe larg, chiar nu are rost.
M-am gândit să vă gâdil urechile cu câteva sugestii de muzică mai de zbânţuială, de RRRRRRock the house mf! Nu voi mai ''embedui'' de pe Youtube pentru mi se blochează toate alea şi nu cred că aveţi răbdare să mişcaţi cursorul.
Ză list:
M-am gândit să vă gâdil urechile cu câteva sugestii de muzică mai de zbânţuială, de RRRRRRock the house mf! Nu voi mai ''embedui'' de pe Youtube pentru mi se blochează toate alea şi nu cred că aveţi răbdare să mişcaţi cursorul.
Ză list:
- Bassmonkezs & Bianca Lindgren - Get busy
- Playing for Change - Chanda mama (pentru feeling-ul pozitiv)
- Chelley - I took the night
- Crew 7 feat. Men of Honor - Everytime we touch
- Deep Dish - We gonna feel it (CLASSIC)
- Deepside Deejays feat Grasu XXL, Alex - Around the world (chiar e faină, nu strâmbaţi din nas)
- Gnarls Barkley - Going on
- Gramophonedzie - Why don't you
- Eric Prydz - Proper education
- Flo-rida - LOW
- KMC - Better
- KMC - I feel so fine
- K-os - I wish I knew Natalie Portman
- Madonna - Miles away
- Madonna - Jump
- Martin Landsky - Let me dance
- Miley Cyrus - Party in the USA (am fost şi eu surprinsă cât de lipicioasă e melodia, dar chiar te prinde)
- Noisettes - Never forget you (reclama de la Nescafe)
- Pitbull - I know you want me ( pe asta o s-o vreau la înmormântarea mea!)
- Santana feat. Michelle Branch - The game of love (tot pentru feeling, dar şi pentru magicul Santana. Când pui un cd de-al lui, e musai să ai prezervative prin preajmă, altfel se lasă cu creşterea bilanţului natural)
- Timbaland & Justin Timberlake - Carry out
- Yolanda Be Cool & DCUP - We no speak Americano
vineri, 4 iunie 2010
Worldwide premiere: cearta intre pisici II :))))))))
Am ieşit în balcon, cum ar zice un amic, ca o julită şi am auzit bijuteriile astea două... Nu ştiu, totuşi, cum să le subtitrez, f u c k! Pare că aia neagră vrea... hanky panky şi aia gri nu... idei am, dar...
joi, 3 iunie 2010
Lady Gaga
A dat strechea în mine şi am căutat poze cu Gaga pe Google, ca tot omul. Ce să vezi, la prima poză, a dat eroare... Ce înseamnă asta, copii? Că şi computerele au simţ estetic, în unele cazuri:))
Ce-mi doreşti tu mie, dulce Românie
Azi a fost zi de miting în simpaticul nostru orăşel (cui nu-i place Piatra-Neamţ să plece văzând cu ochii, tant pis!). Nu e nimic deosebit, privind la televizor. Am văzut şi eu imagini cu greva din Bucureşti şi nu m-au făcut decât să-mi pară rău de bieţii oameni care au stat în picioare atâta timp şi au zbierat... la Casa Poporului. Dar azi...
Azi am trecut prin faţa Prefecturii şi mergând de-a lungul bulevardului spre BRD, mi-am încetinit paşii fără să vreau. Am văzut pensionari ce se sprijineau de terasele din spatele Romtelecom, am auzit strigăte cu un răspuns surd, am văzut Poliţia şi mi s-a făcut rău. Pe toţi sfinţii, am crezut că intru în pământ de ruşine şi mi s-a pus un nod în gât. N-am crezut că voi trăi să văd aşa ceva, este absolut îngrozitor. Vai de... toate alea ale noastre. Nu cred într-o prosperitate nemţească, aşa cum ar vrea toţi, pentru că e aiurea să te compari cu cei mai buni.E ca şi cum Guţă ar vrea să ajungă Pavarotti.Dar un PIC! UN PIC MAI BINE, CHIAR NU SE POATE?!?!?!
Ca să fii ca germanii, trebuie să munceşti ca germanii, fapt ce îmi aminteşte de comentariul cuiva de pe descoperă.ro, care spunea clar că în Canada, o ţară extra dezvoltată, nu umblă covrigii cu colaci în coadă, cum cred unii, cine trăieşte decent munceşte de-i sar ochii, nu tu familie, nu tu timp... apăi să lase românaşul nostru grătărelul, gunoaiele de weekend ş.a.m.d ca să pună osul la treabă? Hait! Plimbaţi ursul, dacă nu i-aţi omorât pe toţi...
Azi am trecut prin faţa Prefecturii şi mergând de-a lungul bulevardului spre BRD, mi-am încetinit paşii fără să vreau. Am văzut pensionari ce se sprijineau de terasele din spatele Romtelecom, am auzit strigăte cu un răspuns surd, am văzut Poliţia şi mi s-a făcut rău. Pe toţi sfinţii, am crezut că intru în pământ de ruşine şi mi s-a pus un nod în gât. N-am crezut că voi trăi să văd aşa ceva, este absolut îngrozitor. Vai de... toate alea ale noastre. Nu cred într-o prosperitate nemţească, aşa cum ar vrea toţi, pentru că e aiurea să te compari cu cei mai buni.E ca şi cum Guţă ar vrea să ajungă Pavarotti.Dar un PIC! UN PIC MAI BINE, CHIAR NU SE POATE?!?!?!
Ca să fii ca germanii, trebuie să munceşti ca germanii, fapt ce îmi aminteşte de comentariul cuiva de pe descoperă.ro, care spunea clar că în Canada, o ţară extra dezvoltată, nu umblă covrigii cu colaci în coadă, cum cred unii, cine trăieşte decent munceşte de-i sar ochii, nu tu familie, nu tu timp... apăi să lase românaşul nostru grătărelul, gunoaiele de weekend ş.a.m.d ca să pună osul la treabă? Hait! Plimbaţi ursul, dacă nu i-aţi omorât pe toţi...
miercuri, 2 iunie 2010
Manifestul generaţiilor '60-'70
Nu suntem în această situaţie, sunt perfect conştientă. Dar manifestul de mai jos din ediţia de ieri a ziarului Naţional, pe care mi-am permis să-l citez în întregime, dă de gândit.
„Noi, cei născuţi la începutul anilor 60 şi cei născuţi în anii 70, vedem acum în anul 2010 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decît atunci cînd au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Avem amintiri despre primii paşi pe lună, despre războaie sîngeroase, avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva odată.
Sîntem ultima generaţie care a jucat “De-a v-aţi ascunselea” , "Castel”, „Raţele şi vînătorii”, „Ţară, ţară, vrem ostaşi”, „De-a prinselea”, „Sticluţa cu otravă”, „Pac Pac”, „Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat „Un, doi, trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casă), primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii „Şoimi ai Patriei” şi ultimii „Pioneri”.
La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… Şi am cîntat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolăm cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.
Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atît de Led Zeppelin, Deep Purple, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cît şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Am citit „Licurici”, „Pif”, “Cireşarii”, şi am băut Cico şi Zmeurată şi ni s-a părut ceva extraordinar cînd au apărut primele sucuri „de la TEC” fără să ne fie teamă că „au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teama de viruşi.
Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia aşteptam la chefuri să jucăm „Fîntîniţa”, sau „Flori, fete sau băieţi”, sau „Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dădea un pretext să „pupăm pe gură” pe cine „iubeam”.
Noi sîntem cei care încă au mai „cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvîntul „sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperînd că persoana iubită va citi acolo unde scrie „De cine îţi place?” că ne place de el/ea.
Este uimitor că încă mai sîntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mîini după ce ne-am jucat cu toţi cîinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de cîte lipide şi glucide mîncam, părinţii noştri nu au „child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentara, şi cîte un pachet de ţigări de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am rîs la bancurile cu Bulă, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporană nouă.Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi sîntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş".
Sîntem o generaţie de învingători, de visători, de „first-timers”… Dar sîntem şi generaţia care vede limpede cum ne pierdem ţara… Noi sîntem ultima generaţie de sacrificiu a lui Ceauşescu şi prima de după Revoluţie.
Noi am pierdut de două ori, şi atunci, şi acum. Azi, sîntem la fel de săraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea???? Atît: să ne opunem manelizării programate a României! Voi cei din generaţiile 60-70 alăturaţi-vă nouă şi trimiteţi la toată lumea acest mesaj!
Dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gînduri, eşti de-al nostru! Poate învăţăm să ne-apreciem şi să nu ne mai vindem pe nimic!”
Acesta este manifestul unor generaţii care au trăit simplu şi s-au bucurat de lucrurile simple. ''
„Noi, cei născuţi la începutul anilor 60 şi cei născuţi în anii 70, vedem acum în anul 2010 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decît atunci cînd au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Avem amintiri despre primii paşi pe lună, despre războaie sîngeroase, avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva odată.
Sîntem ultima generaţie care a jucat “De-a v-aţi ascunselea” , "Castel”, „Raţele şi vînătorii”, „Ţară, ţară, vrem ostaşi”, „De-a prinselea”, „Sticluţa cu otravă”, „Pac Pac”, „Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat „Un, doi, trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casă), primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii „Şoimi ai Patriei” şi ultimii „Pioneri”.
La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… Şi am cîntat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolăm cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.
Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atît de Led Zeppelin, Deep Purple, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cît şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Am citit „Licurici”, „Pif”, “Cireşarii”, şi am băut Cico şi Zmeurată şi ni s-a părut ceva extraordinar cînd au apărut primele sucuri „de la TEC” fără să ne fie teamă că „au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teama de viruşi.
Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia aşteptam la chefuri să jucăm „Fîntîniţa”, sau „Flori, fete sau băieţi”, sau „Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dădea un pretext să „pupăm pe gură” pe cine „iubeam”.
Noi sîntem cei care încă au mai „cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvîntul „sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperînd că persoana iubită va citi acolo unde scrie „De cine îţi place?” că ne place de el/ea.
Este uimitor că încă mai sîntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mîini după ce ne-am jucat cu toţi cîinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de cîte lipide şi glucide mîncam, părinţii noştri nu au „child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentara, şi cîte un pachet de ţigări de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am rîs la bancurile cu Bulă, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporană nouă.Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi sîntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş".
Sîntem o generaţie de învingători, de visători, de „first-timers”… Dar sîntem şi generaţia care vede limpede cum ne pierdem ţara… Noi sîntem ultima generaţie de sacrificiu a lui Ceauşescu şi prima de după Revoluţie.
Noi am pierdut de două ori, şi atunci, şi acum. Azi, sîntem la fel de săraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea???? Atît: să ne opunem manelizării programate a României! Voi cei din generaţiile 60-70 alăturaţi-vă nouă şi trimiteţi la toată lumea acest mesaj!
Dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gînduri, eşti de-al nostru! Poate învăţăm să ne-apreciem şi să nu ne mai vindem pe nimic!”
Acesta este manifestul unor generaţii care au trăit simplu şi s-au bucurat de lucrurile simple. ''
Mozart şi manelele
N-au nicio treabă, nu? Ba, citiţi şi veţi vedea.
Ieri navigam pe apele web-ului şi am dat peste un site cu manele, se chema... nu ştiu, mynele tv. Era un clip cu Florin Salam la Sala Polivalentă. În fine, asta n-are relevanţă. Ce m-a impresionat e multitudinea de comentarii, mai ales cele de genul ''Eşti cel mai tare'', ''Fortza'' etc. Şi aici intră Mozart în scenă.
M-am gândit că ar fi foarte tare să lăsăm la comentariu pe diverse site-uri un comentariu de genul: ''Asta e foarte tare: (şi aici ar trebui să lăsăm un link cu Mozart sau AC DC, Metallica...) E, ce ziceţi?
Ieri navigam pe apele web-ului şi am dat peste un site cu manele, se chema... nu ştiu, mynele tv. Era un clip cu Florin Salam la Sala Polivalentă. În fine, asta n-are relevanţă. Ce m-a impresionat e multitudinea de comentarii, mai ales cele de genul ''Eşti cel mai tare'', ''Fortza'' etc. Şi aici intră Mozart în scenă.
M-am gândit că ar fi foarte tare să lăsăm la comentariu pe diverse site-uri un comentariu de genul: ''Asta e foarte tare: (şi aici ar trebui să lăsăm un link cu Mozart sau AC DC, Metallica...) E, ce ziceţi?
marți, 1 iunie 2010
Melodie şi pentru boboci, dar şi pentru absolvenţi
| Timo Maas - Help Me .mp3 | ||
 | ||
 | Found at bee mp3 search engine |  |
La Mulţi Ani de Ziua Copilului
Pentru toţi copiii între 8 luni şi 88 de ani =)) nu-i aşa că vă e dor de grădiniţă şi de joacă? Să nu spuneţi că nu!
De ce un blog?
Aceasta e-ntrebarea, ca să-l citez pe Shakespeare şi să mă dau bilingvă. Nu ştiu, poate pentru că simt că mă va ajuta să-mi pun gândurile-n ordine. Uneori uit cine şi cât SUNT. Da, cât. De multe ori simt nevoia să mă analizez la rece, pentru că ce e în jur mă încălzeşte mult prea mult şi ajung să nu mai ştiu de unde am plecat şi spre ce mă îndrept. Blogul este eul meu virtual (şi ştiu o Morticie care ar avea orgasm academic dacă ar citi). Va fi ceea ce simt, ceea ce-mi place, ceea ce vreau de la mine, de la lume... Va fi ceva mai organizat decât în viaţa reală. M-am gândit mult şi am ajuns la concluzia că dacă nu ştiu ce vreau de la mine atunci clar nu pot să am pretenţii de la alţii.
Un alt motiv pentru care bloggingul îmi e necesar este că nu vreau să uit româna. Nu glumesc. În 4 ani am învăţat engleză cât pentru 7. Bun, dar mult, şi nu vreau să-mi pierd simţul lingvistic. E un efort personal de a lupta cu englezismele. Mă sperie că, uneori, mă întreabă colegii cum se spune în română unei noţiuni pe care ei şi-au apropriat-o doar în engleză. E de-a dreptul înfricoşător.
V-aţi gândit vreodată că veţi ajunge să vorbiţi ca indienii hinduşi? Nici engleză, nici hindu? Eu, da. Şi parcă mi-ar fi dat cineva cu leuca-n cap. Nu, nu sunt o patrioată fanatică dar... m-am născut aici, sunt româncă, iar asta are şi unele avantaje, cum ar fi faptul că am aflat că mai rău de atât e aproape imposibil. Se spune că dacă reuşeşti în New York, reuşeşti oriunde. Ba nu, dacă reuşeşti dans la Roumanie reuşeşti oriunde. Survivor ar trebui organizat în buricul New York-ului, cu salariul minim de la noi. Cu sau fără 25%, alegeţi voi...
Later edit: s-ar putea să par ipocrită pentru că titlul blogului şi cel al site-ului sunt în engleză. E, nu tot ce e în engleză e rău. Doar că ce e prea mult strică. Ata tot, cum zicea un văr.
Un alt motiv pentru care bloggingul îmi e necesar este că nu vreau să uit româna. Nu glumesc. În 4 ani am învăţat engleză cât pentru 7. Bun, dar mult, şi nu vreau să-mi pierd simţul lingvistic. E un efort personal de a lupta cu englezismele. Mă sperie că, uneori, mă întreabă colegii cum se spune în română unei noţiuni pe care ei şi-au apropriat-o doar în engleză. E de-a dreptul înfricoşător.
V-aţi gândit vreodată că veţi ajunge să vorbiţi ca indienii hinduşi? Nici engleză, nici hindu? Eu, da. Şi parcă mi-ar fi dat cineva cu leuca-n cap. Nu, nu sunt o patrioată fanatică dar... m-am născut aici, sunt româncă, iar asta are şi unele avantaje, cum ar fi faptul că am aflat că mai rău de atât e aproape imposibil. Se spune că dacă reuşeşti în New York, reuşeşti oriunde. Ba nu, dacă reuşeşti dans la Roumanie reuşeşti oriunde. Survivor ar trebui organizat în buricul New York-ului, cu salariul minim de la noi. Cu sau fără 25%, alegeţi voi...
Later edit: s-ar putea să par ipocrită pentru că titlul blogului şi cel al site-ului sunt în engleză. E, nu tot ce e în engleză e rău. Doar că ce e prea mult strică. Ata tot, cum zicea un văr.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)