marți, 21 decembrie 2010

Ai dracu' nemţi


Fără să fi văzut vreodată Germania, ştiu de la oricine deschide gura despre această ţară că e un exemplu de urmat din toate punctele de vedere. Dacă ceva e de rău în Romînica (şi ce nu e?), nu se poate să nu exclame cineva: ''mă, da' la nemţi cum merge?!''. Altă dovadă de cretinism neaoş: încercaţi să întrebaţi de ce a avut vreun tren întîrziere. Vi se va răspunde inevitabil: ''da' ce, noi suntem nemţi?!?''
Aşadar, e clară treaba, ''nemţii sunt tata lor''. Au avut ei şi scăpări (vezi Hitler şi Modern Talking:)), dar felul în care s-au ridicat din cenuşă de fiecare dată e fenomenal. Motivul pentru care scriu despre ei e o campanie peste care am dat căutînd informaţii despre Herman Hesse. Se pare că în 2006, cînd a fost Mondialul la fotbal, germanii au alcătuit un set de 6 sculpturi, numit ''Walk of Ideas''. Potrivit Wiki, ''the exhibition was part of the event entitled Welcome to Germany, the land of ideas''. Sounds familiar? Vă recomand să admiraţi sculpturile pe Wiki, eu o voi posta numai pe cea cu cărţile :)

PS: Mă lămureşte cineva de ce dracu' am fost land of choice şi acum suntem ''the Carpathian garden''??!!??

joi, 16 decembrie 2010

No need to run/And Hide/It's a wonderful, wonderful life

Piesa e destul de cunoscută, din ce îmi amintesc, solistul e one hit wonder. Versurile mi-au venit pe canalul memoriei absolut întîmplător înainte să scriu ce scriu acum.
La biroul unde lucrez de ceva vreme a venit ieri o ţigancă - dar o ţigancă genuine, nu aşa, cu 8 copii dintre care unul e handicapat şi ea s-a înregistrat ca asistentul său însoţitor. A venit la noi pentru un serviciu obişnuit şi i-a cerut lămuriri mai la obiect colegei mele, neînţelegînd rostul unei proceduri. După ce a înţeles cît de cît, a exclamat cu un oftat: ''Taare-i greu să n-ai carte!...'' ... Chestie care te poate pune serios pe gînduri. Cu mine, cel puţin, aşa s-a întîmplat. Ca să nu mai zic că îmi venea să intru cu totul în pămînt la gîndul că şi eu, şi colega mea ne-am retras genţile mai aproape de noi cînd a intrat rroma în birou.
Înainte să plece, a mai lăsat o ''pastilă'': ''Nu mai e de stat în ţara asta, musai e să plecăm...''