National, zic, sa se schimbe, dar sa se modifice, mai greu!

Scuze pentru titlu. Ceva mai original nu mi-a trecut prin cap. Pe langa faptul ca n-am mai scris de vreo jumate de an (si uite-asa se duce consecventa...), m-am tot gandit in ultima vreme la ce inseamna sa fii roman. Asta se datoreaza in mare parte campaniilor de la TV, deh, daca nu am avut un laptop personal de vreo 2-3 luni, mi-am mai omorat din putinul timp liber cu tembelizorul.
M-a pus pe ganduri PRO-TV-ul, nu e usor ca o televiziune sa incerce sa ''revergoreze'' sentimentul national. Ce-i drept, daca analizam ideea mai profund, se vede ca e o campanie de marketing cu 3 targets: 1) ii face pe tineri sa se simta oarecum vinovati sau dimpotriva, le da ocazia sa-si verse naduful, deci oricum ar fi, da apa la moara; 2) ii face pe batrani sa-si aminteasca vremurile bune, cand parca raul nu era chiar asa rau (cel putin asta e parerea pe care par s-o impartaseasca majoritatea celor pe care-i cunosc). Partea proasta e ca imediat dupa ce termina de depanat amintiri dulci-amarui, incep sa se planga de (i)realitatea imediata. Si 3) nu vreau sa par carcotasa, dar mi se pare ca PR-istii au profitat de succesul pe drept meritat al emisiunii ''Romania, te iubesc'' ca sa promoveze campania lor cu un titlu care, in opinia mea, n-are cum sa te duca cu gandul macar un pic la emisiunea mai-sus mentionata. Deci umbla pe subliminale baietii de la butoane... Neh, nu degeaba a zis Huidu ca PRO TV-ul are cel mai bun PR la noi. Nu sunt prosti, se adapteaza.
Ce inseamna sa fii roman? Inseamna ca e foarte greu sa crezi in logica. Fix pe 1 Decembrie, am vazut pe fuga un simulacru de reportaj de-al lui Maruta la Venetia. Ii baga cretinul microfonul unui italian de-am crezut ca-l cauta de meningita prin nari si respectivul spune ceva absolut memorabil: ''O iubesc [pe Romania], dar unde se termina logica, incepe Romania''. Cum nu se poate mai adevarat. Cum spunea un scriitor la Dilema Veche, cum sa educi un copil daca nici el nu mai e atat de naiv sa creada ca justitia e facuta sa-i dea dreptate? Ce logica are viata in spatiul carpato-danubiano-pontic?
...Deja mi se acreste. Mai bine inchei spunand ca daca ar fi un om, Romania ar fi o ruda enervanta 90% din timp, iar in rarele dati cand te surprinde, o face in stil mare. Si daca ar fi parte din natura, ei bine, cred ca ar fi un vulcan. Unul la fel de surprinzator si de ''darnic'' ca si ruda de mai sus...

'' This is my prerogative ''

Centrul oraşului, o străduţă lăturalnică nevertheless. Două bătrîne gârbovite, sprijinite-n gard, îşi iau vitamina D dar şi vitamina B(ârfa zilnică). Încruntate, şuşotesc mai ceva ca Mama Omida când descântă printre oale şi ulcele. Cuvinte rare, apăsate, care îţi bagă frica-n sânge. Ai da orice să nu fii tu cel despre care ''sfatul'' discută.
Şi deodată... La vreo 30 de metri se ivesc un rocker tip - haine de piele, plete, ţinte, capse... you get the picture şi o fată blondă, firavă de ai impresia că oricând se poate frânge în două.
Vrăjitoarele holbează nişte ochi la curioasa pereche nu ca la circ sau ca la balamuc, ci ca la oftalmolog. Partea bună e că înmărmuresc amîndouă, siderate de o aşa alăturare. În paranteză fie spus, cred că se iubeau tare mult tinerii, deşi total diferiţi, aveau ceva ce te făcea să crezi că nu se poate mai natural de atît. Că au tăcut, hallelujah, dar ce priviri au putut să arboreze... Râsu'plânsu. Rîsu' pentru că aveai senzaţia că vezi Senior Power Rangers, s-au transformat, tată! şi plânsu', inevitabil pentru că erau incredibil de pornite împotriva bietului cuplu care radia de fericire fără a zice vreun cuvînt. Stau şi mă întreb, erau cătrănite pentru că aveau prejudecăţi sau pentru că le era ciudă că ei sunt tineri şi ele nu?
Dar nu ăsta e cel mai important lucru. Ce a fost de-a dreptul genial a fost ce a urmat: când au ajuns în dreptul bătrânelor, rockerul le-a înfruntat privirea la modul cel mai sadic cu putinţă, şi nu numai atât, le-a scăpat un ''huoo'' şi un urlet cavernal, ceva de vis. Venind din direcţia opusă celor doi îndrăgostiţi, le-am susţinut ''iniţiativa'' din ochi şi după ce el le-a speriat pe hoaşte de cred că şi-au schimbat scutecul rapidement am făcut stânga-mprejur, pentru că m-a bufnit rîsul într-un hal de mi-au înţepenit obrajii...
Today was a great day for fighting against false judgements!!

Un pic altfel

Iar n-am mai scris de-o groază de timp, sigur mi-am dezamăgit fanii:)) N-am mai scris graţie şi datorită mirobolantului meu job. Job care îmi place, deşi am crezut că voi da chix sută-n sută în prima săptămână, prima lună etc. Şi am trecut prin chestii destul de nasoale în cele trei luni finite. But I'll survive, I will survive! Pot să spun că n-am timp să mă plictisesc, dar când am, nu ştiu cum se face că parcă ar fi doar perioadă de tihnă suficientă ca să mă războiesc din nou cu ''italienii'', ''spaniolii'', ''da' de ce costă atîta?!'', ''da' vreau repede şi totuşi vin după o lună după act''...
Pot să spun că sunt mândră de mine? Am dreptate s-o fac? Nu prea mai ştiu, ce, în viaţă nu le poţi şti pe toate. Cu ideea asta m-am împăcat, dar asta nu înseamnă că am renunţat la autoeducare. Încerc din răsputeri. Dar să revin: sunt mîndră de mine pentru că nu mi s-a întîmplat decât de 2 ori să încurc borcanele. Şi am reuşit s-o scot la un capăt!
Mai sunt mândră de mine şi pentru că am învăţat valoarea banului: zero barat şi nimic mai mult. Banii sunt un mijloc, nu un scop. Am renunţat la complexe de genul ''vai, n-am bani să merg la Paris'', deşi mărturisesc că mă doare să pierd ani de-a rîndul concerte extraordinare, cum va fi cel de la U2, Bon Jovi... Acum poate părea că ultimele două propoziţii se bat cap în cap, dar nu e aşa. Ce am vrut să spun e că am învăţat să despart capriciile inutile de ceea ce îmi doresc cu adevărat. A propos de asta, discursul mi-e mai clar, spun exact ce trebuie, fără artificii, cu acurateţe. Nu mai am timp să-mi pierd timpul.
Tot mă roade că nu pot merge la facultate. Mă roade mai ales când cunosc oameni noi la birou, sunt întrebată ce vârstă am (99% se holbează ''blank'', tot nu-mi arăt vârsta) şi sunt invariabil întrebată ''da' de ce n-ai dat la facultate?''. Oy... de-aş avea un ban pentru fiecare om care m-a întrebat asta, mi-aş putea plăti taxa. Pur şi simplu, cuvântul ''facultate'' îmi face stomacul să se strângă ca atunci când primeşti un pumn surd. Numai tu îl auzi în tine. Citeam un articol în ''Dilema Veche'' online şi m-am blocat pentru câteva secunde citind fraza: ''să pot lua parte la cursurile unor profesori excepţionali''. N-am putut să nu mă gândesc instantaneu: ''De ce nu şi eu?''. Poate ca să pot să învăţ pe pielea mea tot ce am învăţat până acum. Şi tot ce va urma.

Dixit

Ştii că locul tău de muncă shuuuuuuuuuucks când...
1.Lucrezi cu oameni
2. Lucrezi cu bani şi tu eşti tufă la matematică
3. Nu poţi ajunge cu taxiul la birou pentru că e pe o stradă cu sens unic.